Opel Ampera: model electric fără probleme de autonomie
·
Modelul electric cu autonomie
extinsă ilustrează misiunea Opel, de a conduce domeniul sistemelor avansate de
propulsie
·
Un autovehicul de familie cu
propulsie electrică, practic pentru utilizarea zilnică
·
Producţia de serie este
programată să înceapă în 2011
Geneva/Rüsselsheim. Noul Opel Ampera este un autovehiculul
de familie cu propulsie electrică ce schimbă regulile jocului, practic în utilizarea
zilnică, ce înlătură motivele de nelinişte provocate de autonomia de carburant
şi exprimă hotărârea fermă a companiei de a ocupa prima poziţie în domeniul dezvoltării
autovehiculelor ecologice.
Odată cu intrarea în producţia de serie, programată să
înceapă în 2011, modelul Opel Ampera va deveni primul autovehicul electric produs
la scară largă ce va fi lansat pe pieţele din Europa. În plus, lucru foarte
important, noul Opel Ampera este conceput ca un autovehicul de familie, practic
pentru utilizarea zilnică.
„Noul Ampera reprezintă
dovada că un autovehicul electric practic, cu patru locuri şi spaţiu de
depozitare poate fi maşina principala a familiei. Şi nu discutăm numai la nivel
teoretic, ci vorbim despre un autovehicul care va deveni realitate peste un an”
afirmă Gherardo Corsini, Director Departamentul Implementare Autovehicule Electrice.
Opel Ampera reprezintă
numai o parte din misiunea Opel, aceea de a deveni lider european în sistemele
alternative de propulsie, folosindu-se de experienţa din domeniul tehnologiilor
inovatoare pentru a le face accesibile.

Opel Ampera – autovehiculul
electric pentru utilizarea zilnică
Modelul Opel Ampera cu cinci uşi şi patru locuri
utilizează inovatoarea tehnologia de propulsie electrică, care funcţionează în
mod diferit faţă de alte sisteme avansate de propulsie. Noul Ampera utilizează
electricitatea ca principală sursă de energie. Un generator/motor pe benzină,
utilizat ca sursă secundară, generează energie electrică atunci când bateria
este descărcată, pentru a asigura o călătorie plăcută şi fără întreruperi.
Roţile modelului Ampera sunt acţionate electric în permanenţă
indiferent de viteza de deplasare a autovehiculului. Pentru
călătorii pe distanţe mai mici de 60 km (ciclul MVEG), noul Ampera este
alimentat cu energie electrică stocată în bateria litiu-ion de 16 kWh, fără a emisii
de seră sau alte emisii dăunătoare. Modelul Ampera va fi compatibil cu
necesităţile de deplasare zilnice ale majorităţii clienţilor din Europa: de exemplu,
aproximativ 80% dintre şoferii din Germania parcurg zilnic distanţe mai mici de
50 km.
Ampera îi oferă şoferului
încredere şi siguranţă
Spre
deosebire de un autovehicul electric convenţional cu baterie, modelul Ampera elimină
neliniştile provocate de autonomie, şoferul bucurându-se de încrederea şi
siguranţa oferite de faptul că autovehiculul nu se va opri la descărcarea
bateriei. Când energia stocată de baterie este scăzută, generatorul integrat produce
energie electrică, extinzând autonomia Opel Ampera la peste 500 km.

Un
generator cu motor pe benzină/E85 produce în continuu energie electrică pentru
acţionarea unităţii de propulsie electrică, încărcând simultan şi bateria. Acest
mod de funcţionare extinde autonomia până la 500 de kilometri, până când bateria
poate fi alimentată prin conectarea sistemului de încărcare încorporat la o
priză standard de 230 V.
Cele
peste 220 de celule litiu-ion din pachetul în formă de T oferă un nivel ridicat
de putere. Motorul electric care aproape că nu se aude furnizează un cuplu instant
de 370 Nm, echivalentul a 150 CP şi asigură o accelerare de la zero la 100
km/h în aproximativ nouă secunde şi o viteză maximă de deplasare de 161 km/h.
Opel
estimează că preţul unui kilometru parcurs cu autovehiculul Ampera cu propulsie
electrică este doar o cincime din cel al unui kilometru parcurs cu un
autovehicul obişnuit cu motor pe benzină, calculat la preţul actual al
carburantului.
Ampera poate fi conectat la orice priză menajeră de 230 V
şi reîncărcat în aproximativ trei ore. În prezent, Opel analizează, alături de
companii energetice precum Iberdrola din Spania, cerinţele referitoare la
standardizare şi crearea unei infrastructuri de reîncărcare pentru autovehiculele
electrice de tip „plug-in”.
Mai multe poze pueteti gasi aici.
Mai multe informatii citit pe www.astraforum.ro
Del.icio.us |
Digg It |
Technorati |
Blinklist |
Furl |
reddit |
DotNetKicks